Agenda
- Bucuriile toamnei maramureşene la Muzeul Ţăranului Român
- DSP Maramureş eliberează documentele necesare recunoaşterii calificărilor medicale
- Training internaţional la Izvoare
- Târgul Olarilor
- Târgul Meşterilor la Muzeul Satului
- Programul special "O săptămână la munte" - ediţia septembrie-decembrie 2010
- BLITZ
Bucuriile toamnei maramureşene la Muzeul Ţăranului Român
• Ana-Maria MOISA
Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Maramureş organizează în perioada 3 - 5 septembrie 2010, la Muzeul Ţăranului Român, târgul "Bucuriile toamnei", eveniment descris drept "prilej de întâlnire cu bunătăţile şi frumuseţile satului maramureşean".
"Dacă te rătăceşti, ia-o după miros: facem acolo magiun, plăcinte, sarmale şi pâine de casă. Şi ca sa nu pleci cu burta plină şi cu mâna goală de la târg, avem şi obiecte meşteşugăreşti şi de artizanat, de privit şi târguit. Vei putea degusta produse, dar vei afla şi procedeele tradiţionale de obţinere a acestora. Iar copiii din Călineşti, Maramureş, vor cânta şi dansa. Intrarea este liberă", se arată într-un comunicat de presă trimis pe adresa redacţiei.
DSP Maramureş eliberează documentele necesare recunoaşterii calificărilor medicale
Începând cu 1 septembrie, Ministerul Sănătăţii a simplificat modul de eliberare a documentelor necesare activităţii personalului medical şi a eficientizat sistemul circuitului documentelor.
Astfel, documentele în baza cărora se eliberează certificatele de conformitate şi de experienţă profesională necesare recunoaşterii calificărilor de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist şi moaşă, obţinute în România, se pot depune şi la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) Judeţene. După trimiterea dosarelor complete la Ministerul Sănătăţii, acesta va emite şi expedia, la nivelul direcţiilor, actele solicitate de către titulari. Persoanele interesate de depunerea documentaţiei specifice trebuie să se prezinte la sediul DSP Maramureş şi să se adreseze Auricăi Ivan (serviciul RUNOS, camera 8) sau, în lipsa ei, Mariei Fodo. Dosarele complete se pot depune direct de către solicitant sau se pot trimite prin poştă, însă ridicarea certificatelor în lipsa titularului se poate face doar de către o persoană împuternicită notarial. În cazurile în care solicitanţii nu pot depune copia legalizată a cărţii de muncă, aceştia vor prezenta Adeverinţa eliberată de unitatea sanitară de încadrare. Modelul de adeverinţă şi informaţii suplimentare pot fi obţinute pe site-ul www.sintec.ro/dspmm, secţiunea Noutăţi.
Training internaţional la Izvoare
În perioada 2 - 9 septembrie, la staţiunea Izvoare, Federaţia YMCA România desfăşoară proiectul internaţional intitulat "Adventure with happy end", care se adresează unui număr de 32 de tineri, din cinci ţări: Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Polonia şi România.
Trainingul are drept scop dezvoltarea unor concepte precum incluziunea socială şi protecţia mediului înconjurător, prin intermediul unor programe eco-etice, management de proiect şi aventura în natură. Trainingul este destinat tinerilor lideri şi lucrătorilor de tineret din organizaţiile partenere şi foloseşte metode non formale de învăţare, precum "experimental learning" şi "learning by doing". La finalul proiectului, tinerii vor realiza o broşură cu bune practici şi activităţi ce ţin de protejarea mediului înconjurător, aventură în natură, leadership şi eco-voluntariat.
Târgul Olarilor
În prima sâmbătă a lunii septembrie, la Sibiu va fi organizat Târgul Olarilor, una dintre cele mai prestigioase manifestări care îşi propune conservarea şi promovarea valorilor artei populare tradiţionale a olăritului.
Deschis iubitorilor de artă populară tradiţională încă de la primele ore ale dimineţii, târgul anual al olarilor reuneşte în acest an meşteri autentici, din centrele cele mai vestite ale ţării. Organizatorii au invitat la Sibiu artişti din întreaga ţară, reprezentanţi ai celor mai renumite centre de olărit din România. Pe lângă olarii de la Horezu, Târnăviţa (Arad), Coşeşti (Argeş) etc,
la Sibiu au fost invitaţi şi reprezentanţi din Baia Mare, Seini, Săcel. Timp de două zile, Piaţa Mare a Sibiului e gazdă bună pentru olari cu renume din vetre vechi din ţară. Aceştia îşi pot valorifica în cadrul târgului lucrările autentice, trezind astfel interesul orăşeanului pentru arta populară.
În perioada 4-5 septembrie
Târgul Meşterilor la Muzeul Satului
• Alina ANDREICA
Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare, în colaborare cu Fundaţia Social Culturală pentru Democraţie "identitate, unitate, generozitate, acţiune", organizează, în perioada 4-5 septembrie, "Târgul Meşterilor".
Gazda evenimentului va fi Muzeul Satului (str. Dealul Florilor nr. 1) atât sâmbătă, cât şi duminică, de la ora 10.00 la 18.00. Acţiunea face parte din cadrul proiectului finanţat de guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei, prin Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European (SEE).
Programul special "O săptămână la munte" - ediţia septembrie-decembrie 2010
Organizaţiile patronale din turism au lansat pentru perioada septembrie-decembrie 2010, programul turistic "O săptămână la munte", preţurile fiind situate între 158 şi 358 lei pentru un sejur de cinci nopţi. Tarifele pentru un loc pe un sejur de 5 nopţi, fără servicii de masă, sunt la hotel, vilă, pensiune, cabană de 2 stele de 158 lei/sejur, la hotel, vilă, pensiune, cabană de 3 stele de 258 lei/sejur, iar la hotel, vilă, pensiune de patru stele de 358 lei/ sejur.
BLITZ
Este a 245-a zi a anului. Au mai rămas 120 zile până în anul 2011.
CALENDAR
• Calendar ortodox: Sf. Antim, Sf. Teoctist
• Calendar greco-catolic: Sf. Antim, Sf. Teoctist
• Calendar romano-catolic: Sf. Grigore cel Mare
REMEMBER
1189: Richard I al Angliei (Richard "Inimă de Leu") este încoronat la Westminster; 1730: Este ales pentru ultima dată un domn român, Constantin Mavrocordat, de către boieri; 1791: Adunarea Naţională adoptă Constituţia care transformă Franţa în monarhie constituţională; 1941: Hitleriştii au folosit pentru prima dată gazul Cyklon B pentru uciderea deţinuţior din lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau; 1976: Sonda cosmică americană "Viking 2" a atins solul planetei Marte.
MAXIMA ZILEI
"Ca să devină stăpân, politicianul se preface că este servitor." Charles de Gaulle
VREMEA
Pentru astăzi, meteorologii anunţă ploaie puternică peste zi şi averse noaptea. Temperaturile oscilează între 16°C - 9°C.
• Baia Mare: 19°C
• Sighetu Marmaţiei: 18°C
• Târgu Lăpuş: 19°C
RADARE
Baia Mare: str. Vasile Alecsandri - bd. Bucureşti - bd. Unirii
Borşa: DN 18 - str. Moldovei - str. B. Vodă - str. Libertăţii - DC 8 - str. Unirii - str. Minerilor
Judeţ: DN 18 Baia Mare - Baia- Sprie; DN 18B Baia Mare - Cerneşti; DN 1C Baia Mare - Seini DN 1C Baia Mare - Şomcuta Mare; DN 18 Borşa - Rona de Sus; DJ 186 Vadu Izei - Onceşti - Bârsana; DN 18B Târgu Lăpuş; E 58 Şomcuta Mare - Satulung; DJ 171A Suciu de Sus; E 58 Şomcuta Mare - Valea Chioarului; E 58 Seini - Ilba; DJ 108A Ulmeni - DJ 108D Fărcaşa - Ariniş; DN 18 Leordina; DN 18 Rona de Sus - Sighet; DN 19 Sighet - Remeţi; DJ 109I Seini - Viile Apei; DN 18 Sighet - Mara; DJ 109F, 185, 186, 186B Bârsana, Călineşti, Budeşti, Ocna-Şugatag, Giuleşti, Vadu Izei.
LIBRIS
Aşa ceva nu se întâmplă niciodată
Autor: Anne Holt, Editura: Trei, Anul apariţiei: 2010, Număr pagini: 448
Fiona Helle, vedeta unui talk-show foarte popular în Norvegia, este descoperită în locuinţa ei, asasinată, cu limba tăiată şi ambalată frumos într-o corolă confecţionată din hârtie. Mesajul este clar: o minciună a costat-o viaţa. Când este găsită o a doua victimă, tânăra Vibeke Heinerback, lider al unui partid de extremă dreapta, inspectorul Yngvar Stub este însărcinat să demareze o anchetă serioasă. Se află el oare pe urmele unui serial killer specializat în celebrităţi?
BANCUL ZILEI
Un tip iese de la serviciu într-o vineri după-amiază. Fiind zi de salariu, se hotărăşte să nu se ducă direct acasă şi merge la o petrecere unde stă toată noaptea cu băieţii cheltuind toţi banii. Când ajunge acasă, a doua zi de dimineaţă, soţia îl ia la rost şi îi ţine o morală de zile mari. După ore întregi de monologuri agitate, soţia îi spune:
- Ţi-ar plăcea dacă nu m-ai mai vedea două sau trei zile? La care el răspunde:
- N-aş avea nimic împotrivă.
Şi toată duminica nu şi-a mai văzut soţia. Trece şi ziua de luni şi nu îşi vede soţia. Marţi şi miercuri la fel. Abia joi umflătura s-a mai micşorat, atât cât să o vadă cu colţul ochiului stâng.
- 02-09-10 BLITZ
- 02-09-10 445 locuri de muncă vacante
- 02-09-10 Acte necesare pentru indemnizaţia de şomaj
- 02-09-10 Bilete mai scumpe pentru călătoria cu trenul
- 02-09-10 Vernisajul expoziţiei "Hoteni, artă şi solidaritate"
- 02-09-10 Pensionarii MAI, aşteptaţi la Inspectoratul de Poliţie
- 02-09-10 Tabără pentru copiii merituoşi din Maramureş
- 01-09-10 BLITZ
- 01-09-10 Se depun dosarele de finanţare pentru Grupurile de Acţiune Locală
- 01-09-10 Weekend fără ploi în Maramureş
















